18 aprilie, 2009

Hristos a inviat!

Hristos a inviat! – urarea pe care o spunem familiei, prietenilor, iubitilor, colegilor, verbal sau prin sms, dupa cel putin o saptamana de pregatiri si stat la cozi in magazine.

Dupa cel putin o luna de munca mai mult sau mai putin asidua la serviciu, dupa cearta de ieri cu vecinul de bloc si dupa reprosurile facute de consoarta ca ai uitat sa iei si usturoi de la piata.

Dupa un an in care ai incercat sa ai un copil sau in care ai fost alaturi de o persoana draga care are o problema grava de sanatate sau dupa un an in care fiecare zi a fost o “luna” de miere si in care ai ramas indragostit pana peste cap de aceeasi persoana.

Cunosc oameni care spun plini de bucurie si incredere aceasta urare, altii care au invatat ca “asa trebuie”, dar si unii pentru care este o adevarata povara sa se salute si sa iasa din anonimat altfel decat cu zilnicul “‘neata”.

De increderea cu care rostim “Hristos a inviat!”, de linistea cu care asteptam raspunsul, “Adevarat a inviat!”, este responsabil comportamentul nostru de zi de zi. Ceea ce faci in fiecare minut, inainte si dupa noaptea sfanta a Invierii, conteaza cel mai mult in pregatirea noastra pentru a primi lumina.

Atunci cand importante sunt doar pregatirile, doar cat de mare este suma de bani cheltuita pentru bucate sau atunci cand nu gasesti timp pentru a te gandi la Invierea Domnului, sau pur si simplu nu-ti pasa, nu te poti astepta sa simti altceva decat frustrarea ca, in fata bisericii, n-ai prins un loc mai bun sau ca ai fost calcat pe picioare.

De multe ori, alegem curatarea fizica, tinem post, dar uitam de ce ar trebui sa facem ca sa ne gasim linistea sufleteasca. Uitam ca trupul nu este decat un ambalaj pentru tot ceea ce reprezentam noi, in interior.

Stiu ca este greu de facut, poate ca pentru unii pare imposibil, dar ce ar fi sa incercam sa nu mai fim atat de grabiti si materialisti. Sa uitam, macar pentru cateva ore, ca banii s-au inventat vreodata, ca grijile si problemele exista.

Sa incercam sa uitam de toti norii negri ce ne intuneca cerul, locul unde, atunci cand suntem copii, invatam ca s-ar afla Divinitatea. Hai sa ne aducem aminte ce inseamna credinta, ce inseamna traditiile si obiceiurile, sa ne aducem aminte ce inseamna cu adevarat Pastele.

Hai sa vopsim ouale rosii si nu in alte culori, pentru ca ele au devenit simbolul sarbatorii Invierii Domnului. Hai sa cantam Invierea lui Iisus si sa anuntam ca “Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand”.

Daca uitam de noi si intram in abstract, poate constientizam ca Iisus a nimicit moartea si a adus la lumina viata si nemurirea. Pastele inseamna lumina, inseamna trecere (evreiescu pesach) spre dezrobirea sufletului.

Pastele inseamna si reinvierea intr-un trup nou, fara pacate, inseamna un nou inceput. Iisus moare si invie pentru pacatele omenirii, pentru pacatele mele si ale tale. Cati dintre noi mai suntem in stare sa apreciem un asemenea sacrificiu? Cati ne mai amintim asta cand ne asezam in jurul mesei pline de bucate?

In semn de multumire, am putea incerca sa fim mai buni, mai sinceri, atat cu noi, cat si cu ceilalti, putem sa incepem sa ne gandim la cel de langa noi, putem sa incercam sa ignoram rautatile ce ne vin in gand, putem chiar sa facem si fapte bune. Totul tine de noi.

Suntem capabili de dragoste, suntem capabili de blandete, putem sa furam zambete adevarate de pe fetele oamenilor, suntem capabili sa ii ajutam, putem, de fapt, tot ce ne punem in cap. Conteaza doar sa vrem sa facem toate astea.

Indiferent cati bani am avea, indiferent prin cate locuri am ajunge, prin cate tari am umbla, indiferent daca ne-am plimba permament cu avionul in speranta ca problemele vor ramane undeva jos, la un moment dat totul dispare si ramanem singuri cu noi.

Ne place ce vedem? Daca nu, hai sa schimbam ceva. Ce-i drept, o oaie neagra nu schimba culoarea intregii turme. Ce poate insa sa faca o oaie neagra este sa dea si o alta perspectiva, sa dea un exemplu ce poate fi urmat. Lumea in care traim azi este rezultatul nostru, al celor de azi, al celor de ieri. Putem sa avem maine mai multe sperante decat azi, daca le ajutam un pic sa zboare.

Invierea Domnului este de fiecare data un bun inceput. Putem sa incepem sa devenim oameni, mai buni cu noi si mai buni cu ceilalti, inca de acum.

Paste fericit! Hristos a inviat!

16 aprilie, 2009

Evenimente incendiare de Paşte la malul mării

Pentru a promova litoralului românesc pe plan intern ca destinaţie turistică pentru vacanţa de Paşte, Ministerul Turismului organizează o serie de evenimente, în perioada 18-19 aprilie, în cadrul manifestării „Lumină la malul mării”. Astfel, Elena Udrea, ministrul Turismului, va participa sâmbătă, 18 aprilie, la deschiderea oficială a Târgului de tradiţii româneşti, care va avea loc la ora 12:00, în Piaţetaa Cazino din Mamaia. În seara aceleiaşi zile, ministrul va participa la Slujba de Înviere, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului pe Plaja Modern din municipiu. Lumina Învierii care va fi adusă la Suceava de la Ierusalim, va ajunge sâmbătă la Constanţa, cu un avion care va ateriza la Aeroportul Kogălniceanu. În cursul zilei de duminică, în Mamaia, în Piaţeta Cazinoului, va avea loc spectacolul de folclor multietnic şi spectacolul de folclor românesc. Vor interpreta Orchestra Lăutarii de la Chişinău condusă de Nicolae Botgros, Laura Lavric, Maria Dragomiroiu şi Ansamblul popular de dansuri Cândrelul Junii Sibiului. Tot aici, Gheorghe Zamfir va susţine un spectacol începând cu ora 19:00, iar de la ora 21:30 Goran Bregovic va concerta alături de Wedding & Funeral Orchestra pe plaja Cazino. Finalul manifestărilor va fi marcat printr-un foc de artificii. Concertul susţinut de Loredana Groza va avea loc duminică, de la ora 21:00, pe scena plutitoare din Portul Turistic Mangalia. Luni, 20 aprilie, pentru turişti vor fi organizate excursii gratuite la mânăstirile din judeţul Constanţa (din Mamaia) şi excursii la Mănăstirea Sfântul Andrei (din Mangalia). Evenimentele sunt organizate de Ministerul Turismului în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Constanţa, Primăria Mangalia şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului „Litoral”. De altfel şi Primăria Mangalia va organiza evenimentul „Lumină de la malul mării”. Devenit un brand al Mangaliei şi al sudului litoralului românesc, anul acesta manifestările vor avea o amploare deosebită. Pentru slujba de Înviere a fost ridicat un altar special pe plaja din Mangalia. Primarul Mihai Claudiu Tusac consideră că, în această perioadă sfântă a Sărbătorilor Pascale, creştinii trebuie să aibă un loc de pelerinaj. Cu o zi înainte de Învierea Domnului, Înalt Presfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va face o vizită pastorală la Biserica „Sfinţii Mihail şi Gavriil” din Mangalia, unde va duce, spre închinare, moaştele Sfîntului Apostol Andrei, care var poposi în Mangalia de vineri până duminică. Tot vineri, la ora 14.00, Ierarhul Tomisului va sfinţi altarul unde va fi oficiată Utrenia Învierii. Pe 18 aprilie, începând cu ora 23.30, va avea loc un concert de cântece pascale susţinut de corul Armonia din Baia Mare, iar la miezul nopţii, părintele Iulian Rotaru, protoiereu de Mangalia, va împărţi Lumina lui Hristos celor aflaţi pe plaja President. În prima zi de Paşte, Primăria Mangalia oferă un meniu de Paşte, la ora 15.00, celor care vor alege să petreacă această sărbătoare în Portul Turistic. Seara zilei de 19 aprilie 2009 este rezervată unui spectacol, desfăşurat pe scena-scoică de la ora 18.30, pe care vor evolua solişti renumiţi de muzică populară, dar şi ansambluri folclorice dobrogene. Printre artiştii care vor urca pe scena-plutitoare se află Aneta Stan, Laura Lavric, Maria Cârneci. Seara va culmina cu concertul susţinut de Loredana Groza, dar şi cu un strălucitor foc de artificii. Şi hotelierii s-au pregătit pentru sărbători, oferind turiştilor pachete de 3-5 zile, care includ mic dejun şi Dejun festiv Pascal. Aproximativ 15 unităţi hoteliere vor fi deschise în toate staţiunile din sudul litoralului.

11 aprilie, 2009

Vanzarile de lumanari au scazut cu 10% Criza economica se resimte si la Arhiepiscopia Tomisului

Sapte oameni lucreaza ore intregi pentru a realiza tone de lumanari in fiecare luna. Se folosesc kilometri de ata de bumbac, tone de ceara si parafina adusa din strainatate pentru confectionarea miilor de lumanari care ajung in magazinele bisericilor constantene. Nu e vorba de vreo fabrica din zona industriala, ci de atelierul de lumanari al Arhiepiscopiei Tomisului care produce anual 100 de tone de lumanari. Procesul acestei activitati este unul extrem de greu, dar cele 7 angajate par sa se fi obisnuit cu cazanelele mari de ceara de care stau agatate ramele infasurate in ata de bumbac care se invart ca intr-un carusel. Ritmic, fiecare rama coboara de 14 ori in cazan pentru a fi scufundata in ceara fierbinte pana cand lumanarile sunt gata pentru a fi puse la uscat, iar apoi sunt impachetate.

eugen tanasescu

eugen tanasescu

“Potrivit Legii 103/1991lumanarile sunt obiect de cult si se fabrica printr-un procedeu tehnologic din ceara. Se lucreaza la temperaturi inalte de 60-80 de grade, intr-un mediu extrem de toxic, iar angajatii atelierului beneficiaza zilnic de lapte sau apa, cat si de sporul de toxicitate”, a declarat, pentru cotidianul “Replica” de Constanta, pr. Eugen Tanasescu, purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Tomisului. De altfel, lumanarile realizate in acest atelier sunt o sursa de venit suplimentar pentru Arhiepiscopia Tomisului, iar fondurile obtinute din vanzarea lumanarilor sunt folosite pentru sustinerea personalului administrativ, pentru parafina, ceara, combustibil, energie electrica cat si pentru editarea unor carti.
atelier de lumanari

atelier de lumanari

“Anual se vand 100 de tone de lumanari si unii oamenii nu au inteles de ce recomandam sa cumpere lumanari doar de la biserica si nu de la piata. Cele din piata reprezinta o afacere exclusiva si banii aceia intra in buzunarele unor comercianti, pe cand aici banii sunt folositi pentru nevoile bisericii. Credinciosii pot apela si la celelalte tipuri de lumanari, dar trebuie sa se gandeasca cand dau un ban cui il dau. De la an la an am fost intrebati de ce se mareste pretul la lumanari, insa costurile la energia electrica, parafina si combustibil sunt in crestere, insa noi incercam sa mentinem un pret rezonabil pentru ca cei care merg la biserica sunt oameni mai saraci”, a mai explicat pr. Tanasescu. Directorul atelierului a mentionat ca tonele de parafina cunt achizitionate din strainatate. “Parafina o aducem atat din tara, cat si din Turcia si Rusia, pentru ca rafinaria din Campina s-a desfiintat. In perioada sarbatorilor volumul de munca este mult mai mare si ajungem sa producem 20 de tone de lumanari. In lunile iulie si august, cand temperaturile sunt foarte ridicate, productia se opreste”, a declarat pr. Stefan Eugern Severin, directorul atelierului de lumanari. Mai mult, criza financiara se resimte si in vanzarea lumanarilor, care au scazut comparativ cu anul trecut cu 10 procente. “Oamenii au tendinta sa isi pastreze veniturile si sa reduca cheltuielile. La nivelul bisericii se resimte o scadere de 5-10% din vanzari si este normal. In vreme de criza oamenii sunt mai precauti si nu mai cumpara 10 lumanari, ci 7 sau 5”, a mai precizat pr. Tanasescu.

Alexandra VASILE-Replica de Constanta

10 aprilie, 2009

Navodari, orasul trandafirilor, Matei garanteaza infrastructura strazilor 40 de ani

Pregatirile pentru sarbatorile pascale, dar si inceputul de sezon estival, au intrat, in orasul Navodari, pe ultima suta de metri. “In aceasta perioada pregatim orasul pentru noul sezon estival. Cu 400. 000 lei urmeaza sa plantam in tot orasul 20. 000 de fire de trandafiri, 500 de mesteceni, 50 de gutui japonezi, 25 de magnolii, 100 de duzi plangatori, 2. 500 de panselute, 110 brazi arginti, 25 magnolii si punem 700 kilograme de gazon. Au fost toaletati toti copacii de pe strazile principale, vopsim borduri, placam soclurile statuietelor si spalam balustrazile de pe pod. Iar in Peninsula urmeaza sa deschidem o sera de arbusti”, a declarat, pentru cotidianul “Replica” de Constanta, Nicolae Matei, primarul orasului Navodari. In aceasta saptamana, orasul Navodari va prinde culoare datorita ornamentelor de Paste, in forma de iepurasi. Instalatiile de iluminat speciale vor costa 3 miliarde de lei vechi.

matei nicolae

matei nicolae

“Vom avea cel mai frumos oras, cu tot felul de iepurasi si vom oferi 4. 000 de pachete in valoare de 60 lei pensionarilor”, a mai spus edilul. De asemenea, a mai precizat Matei, lucrarile la strada Constantei vor fi gata de Sfintele Sarbatori de Paste. “Venim cu marcaje pietonale aplicate si incastrate in asfaltul stradal, iar pana la Paste vom termina strazile unde nu avem probleme de calitate din partea constructorilor. Lucram mai greu, dar prefer calitatea. Pentru a ne asigura ca infrastructura este pusa la punct acolo unde au fost probleme, strazile au fost decapate si refacute pe banii constructorilor. Am schimbat retelele de apa si canalizarile pe strazile Nuferilor, Albinelor, Randunelelor si Constantei, iar partea de proiectare tehnica urmeaza sa fie predata comisiei de circulatie”, a mai explicat Matei. Totodata, edilul a mai precizat ca partea de infrastructura este garantata 40 de ani, iar suprastruc-tura – partea de bitum si asfalt – va avea garantie 4 ani “cu conditia ca toamna sa venim cu un tratament de intretinere a strazilor deoarece de la masinile mari pot aparea denivelari si avem in vedere ca in perioada fierbinte sa interzicem circulatia sau sa udam soseaua la 2 ore”.

Alexandra VASILE-Replica de Constanta

4 aprilie, 2009

Lot din divizia B sau C si tabele electronice Stadionul de fotbal din Navodari, amenajat cu banii lui Hagi

Pentru a deveni emblema orasului, Clubul Sportiv Navodari din luna ianuarie a. c. a intrat in reparatii capitale. “Era si timpul stadionului sa intre in reparati pentru ca nimeni nu s-a mai gandit la el. Acolo se antreneaza aproximativ 200 de copii cu 4 antrenori din Navodari, iar in luna ianuarie a. c. am incheiat un parteneriat cu Gheorghe Hagi (foto) pentru realizarea acestei investitii intrucat vrea sa foloseasca stadionul pentru jucatorii Acadamiei sale de Fotbal”, a declarat, pentru cotidianul “Replica” de Constanta, Nicolae Matei, primarul orasului Navodari.

stadion navodari

stadion navodari

Potrivit edilului, Gheorghe Hagi a investit pana in prezent 12 mii de euro pentru schimbarea gazonului. “Hagi a investit 12 mii de euro in gazon. Lucrarile de amenjare a stadionului vor fi gata in maxim 2 luni. Au fost facute investitii majore si, din vara, se va cumpara si un lot din divizia B sau C. Pana atunci vom pune la punct stadionul, care vreau sa devina o emblema a orasului. In prezent mai avem de montat centrala pe gaj, sa achizitionam mobilier nou cat si 2 tabele electronice de 200 de milioane. Lucrarile de reparatii depasesc la acest moment 300 de milioane de lei”, a mai explicat Matei. De altfel, acesta a precizat ca stadionul va ramane proprietatea orasului, iar Hagi il va folosi cu “Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” in contrapartida.

Alexandra VASILE-Replica de Constanta

2 aprilie, 2009

Liliana Minca a preluat conducerea Agentiei de Control al Exporturilor

liliana-minca

liliana-minca


Dupa o perioada de “vacanta”, fostul presedinte al Companiei Nationale a Loteriei Romane, Liliana Minca (foto), a fost numita ieri, de premierul Emil Boc, presedinte al Agentiei Nationale de Control al Exporturilor (ANCE). “Eu am mai detinut aceasta functie in perioada 2005-2006, cand am fost in subordinea Ministerului Afacerilor Externe. Anul trecut mi-am dat doctoratul, iar tema lucrarii mele este in stransa legatura cu activitatea ANCE. Cat am fost casnica am incercat sa imi indrept atentia catre domenii pe care le stapanesc, iar in perioada in care am condus Loteria Nationala, cat si ANCE, am reusit sa cresc veniturile, am achitat datoriile ramase de la fostii directori si am incercat sa coordonez cele doua activitati cu maxima responsabilitate”, a declarat, pentru cotidianul “Replica” de Constanta, Liliana Minca, noul director al Agentiei Nationale de Control al Exporturilor. De altfel, Minca a declarat ca nu a observat o schimbare in cei 3 ani de “absenta” din ANCE: “Astazi (n. r. ieri) am discutat cu Dan Diaconescu, ministrul Afacerilor Externe si urmeaza sa imi preiau mandatul, dupa care voi analiza in detaliu agentia pentru a vedea daca este necesara o imbunatatire a sistemului. La nivelul ANCE nu exista nici un fel de schimbare pentru ca aici lucreaza ofiteri specialisti. Sunt oameni foarte bine pregatiti care nu au de-a face cu politicul”, a mai explicat Minca.

Alexandra VASILE-Replica de Constanta

1 aprilie, 2009

Plangere penala impotriva secretarei Consiliului Local din Navodari, Tucan lasa „pampalaii si papagalii” sa candideze la alegerile locale

jean_paul_tucan

jean_paul_tucan

Sedinta ordinara de ieri a Consiliului Local Navodari a avut pe ordinea de zi 26 de proiecte de hotarare initiate de primarul Nicolae Matei, din care 4 au fost amanate. Intre acestea, a fost supus votului si proiectul de hotarare initiat de consilierul PD-L Tudorel Calapod pentru realizarea unui Centru de copii cu grad de handicap in vederea desfasurarii de activitati educative in incinta cantinei Liceului Lazar Edeleanu. Cat priveste proiectul de hotarare, care a fost introdus pe data de 23 martie a. c. in comisia de buget finante, de schimbare din functie a viceprimarului Florin Chelaru si care a starnit controverse in randul consilierilor, acesta nu s-a mai regasit pe ordinea de zi. “Fac echipa buna cu viceprimarul si nu vrem sa il schimbam. Supunem la vot neintroducerea pe ordinea de zi a proiectului”, a afirmat primarul orasului Navodari, Nicolae Matei. Cat priveste proiectul de hotarare cu privire la desemnarea reprezentantilor Consiliului Local Navodari in Comisiile de Administratie ale unitatilor de invatamant, liberalul Jean Paul Tucan (foto) s-a abtinut sa voteze, mentionand ca: “Eu ma abtin pentru ca am copilul in Anglia si nu mai am de gand sa candidez la alegerile locale. Voi lasa pampalaii si papagalii sa candideze si vreau sa se consemneze in procesul verbal ca toate proiectele sunt fara semnatura initiatorilor de proiecte fapt pentru care o sa ma abtin de acum incolo de la toate hatararile pana nu se va intra in legalitate si voi face plangere penala impotriva secretarei Consiliului Local”, a declarat Tucan, dupa care a parasit sala de sedinta. De altfel, Florin Chelaru i-a replicat lui Tucan: “Semnaturile sunt o mostenire gresita de la Tudorel Calapod si papagal esti tu, ca pe mine nu ma cheama Tucan”, a afirmat viceprimarul. La randul sau, primarul orasului Navodari a justificat reactia de “rebeliune” a liberalului Tucan prin aceea ca nu a reusit sa treaca peste “amaraciunea esecului” din alegerile locale. “Inteleg aceste reactii, dar i-am precizat ca postul de primar va fi ocupat pana in 2016 de mine”, a explicat Matei. Matei ii cere lui Galbau banii inapoi

Pe de alta parte, pentru a “calma” agitatia PD-L, care solicita postul de viceprimar, primarul orasului Navodari a precizat ca va emite o dispozitie prin care fostul vice Stefan Galbau va trebui sa restituie banii incasati pentru perioada 2007-2008 in care, sustine Nicolae Matei, a ocupat ilegal functia de viceprimar: “Galbau va trebui sa returneze primariei 200 de milioane daca nu va trebui sa ii punem sechestru pe bunurile personale”, a declarat Matei.

Alexandra VASILE-Replica de Constanta

30 martie, 2009

Mana de lucru ieftina, Tucan asfalteaza la Cumpana cu puscariasii de la Poarta Alba

Actualul manager al Penitenciarului Poarta Alba intentioneaza sa atraga, prin intermediul agentilor economici, cat mai multe fonduri la nivelul institutiei. “Orice agent economic poate veni la noi pentru a incheia un contract de colaborare si in functie de necesitatile sale incercam sa le acordam forta de munca. In aceasta perioada avem un punct de lucru la Mihai Viteazu, la un canal de irigatii, insa in luna martie-aprilie este o perioada moarta in ceea ce priveste lucrarile in agricultura. Singura problema de care ne lovim este aceea ca nu toate firmele cu care colaboram isi respecta conditiile contractuale de a asigura detinutilor salariul minim pe economie la timp, unele dintre ele fiind chiar actionate in instanta pentru rezolvarea litigiilor”, a declarat, pentru cotidianul “Replica” de Constanta, Viorel Ailincai, directorul Penitenciarului Poarta Alba.

jean-paul-tucan

jean-paul-tucan

Printre firmele care au “uitat” sa achite facturile emise de penitenciar se numara si firma de confectii “Bartiela Fashion Desing” SRL, Fabrica de Impletituri Metalice Poarta Alba si SC “Mirage Construct” SRL. “Sunt si firme care au achitat la timp, cum este Hotelul Savoy din Mamaia, unde anul trecut detinutii nostri au executat lucrarile de amenajare pentru cladire sau firma J. T. Oil (n. r. – unde actionar este si sotia fostului director al Regionalei de Drumuri si Poduri, Jean Paul Tucan – (foto), care foloseste forta de munca de la noi pentru executarea lucrarilor de borduri, pavele si covor asfaltic la Cumpana. Insa, nu acelasi lucru se poate spune despre Intreprinderea de Confectii Metalice, care are o datorie de 7 miliarde de lei, de pe urma caruia o sa mai adunam praful de pe toba, pentru ca a ajuns in pragul falimentului. Avem 15 societati care, la ora actuala, sunt atentionate prin adrese, dar daca nu se primeste nici nu raspuns si nu ne mai raspund nici la telefon, atunci ii actionam in instanta. Spre exemplu “Bartiela Fashion Desing” a inregistrat in perioada noiembrie-decembrie o datorie de 103. 469 lei, iar “Mirage Construct”, din luna august pana in luna decembrie, a reusit sa stranga o datorie de 189. 889 lei, asa incat speram ca instantele de judecata sa rezolve problema”, a precizat Ailincai. Pe langa problemele cauzate de agentii economici, Penitenciarul Poarta Alba se confrunta si cu o lipsa acuta de personal. “Speram ca domnul Gelu Danut Dinca, directorul general adjunct al Adminitratiei Nationale a Penitenciarelor sa ne sprijine, deoarece la sectorul operativ avem 33 de posturi vacante, iar pe sectorul de reintegrare avem alte 19 posturi libere”, a explicat Ailincai.

Alexandra VASILE-Replica de Constanta

30 martie, 2009

Alexandru Mazare il sustine pe Geoana la presedintia Romaniei, PSD Constanta ar da Internele pe Ministerul Transporturilor

Potrivit senatorului PSD Alexandru Mazare (foto), in mai putin de o luna va fi desemnat candidatul social democrat la alegerile prezidentiale din aceasta toamna. “Eu l-as incuraja pe Mircea Geoana dupa discutia purtata cu el la Senat, in care l-am intrebat: “Sefu’ sunteti in vana?” , raspunsul lui fiind acela ca s-a cam plictisit de Senat asa ca vrea sa mearga la Cotroceni. Eu cred ca are sanse foarte mari si ca este singurul candidat potrivit pentru alegerile prezidentiale”, a declarat, ieri, senatorul Colegiului 3. Pe de alta parte, Mazare a mentionat ca atat el, cat si colegii de partid, se simt frustrati datorita modului de impartire al Ministerului Transporturilor. “La sedinta de Senat de maine (n. r. de azi), la care va participa si presedintele Geoana, voi cere niste lamuriri pentru ca ma simt frustrat din cauza negocierilor politice. Reprezentantii judetelor din teritoriu au cerut Ministerul Transporturilor, care era indispensabil pentru politica pe care se angajase PSD-ul ca o face in favoarea cetatenilor. Au fost niste considerente si ni s-a explicat foarte savant ca Ministerul de Interne este prioritatea numarul 1 si ca am avea un serviciu secret la dispozitie, care ar mai contrabalansa din influenta covarsitoare a lui Traian Basescu care controleaza SRI-ul, Parchetul General si DNA-ul pe care stie sa le foloseasca in lupta contracandidatilor”, a explicat Mazare.

alexandru-mazare

alexandru-mazare

“Au inceput sa apara tot felul de voci pe la Senat care se intreaba ce vom face cu Ministerul de Interne in contextul in care s-a pierdut un minister cheie in favoarea unui minister care ne-a creat numai probleme, scandaluri si care nu ne aduce nici un fel de beneficiu politic. Noi toti avem o senzatie ca suntem a 4-a roata la caruta”, a mai explicat Mazare, care a oferit si un exemplu concret in acest sens. Numirea unui secretar de stat al PD-L s-a facut in 2-3 saptamani ori la PSD mai sunt secretari de stat care nu au fost numiti pe functii. “Conform algoritmului, PSD avea o functie de secretar de stat in Ministerul Justitiei, dar, pana la momentul actual, premierul Emil Boc a ignorat total nominalizarea noastra. Si problema aceasta se resimte la nivelul intregii tari in privinta functiilor negociate care reveneau PSD”, a conchis Mazare.

Alexandra VASILE-Replica de Constanta

28 martie, 2009

Calapod si-a dat mana cu Tucan: “Viceprimarul Chelaru este marioneta primarului Matei”

Proaspat tatic, Tudorel Calapod (foto), director al Registrului Auto Roman (RAR) Constanta a renuntat pe data de 24 martie a. c. la functia de presedinte al Comisiei Buget-Finante din cadrul Consiliului Local Navodari.

florin chelaru

florin chelaru

“A iesit un adevarat scandal deoarece la toate comisiile Tudorel Calapod se dadea mare cocos. El taia, el spanzura si avea un comportament ciudat fata de ceilalti membri ai comisiei care s-au saturat sa il mai suporte dupa ce a administrat orasul atat de prost. La ultima sedinta a Comisiei de buget-finante a venit cu un proiect de hotarare de schimbare a viceprimarului liberal care nu avea nici o semnatura, iar dezbaterea nu se putea face in comisia de buget-finante ci in cea juridica. Acesta i-a impus consilierului PNL Marinela Dragnea sa semneze proiectul de hotarare impotriva viceprimarului pentru ca ar fi avut o intelegere cu Jean Paul Tucan de a ma demite cu orice pret din functie”, a declarat, pentru cotidianul “Replica” de Constanta, Florin Chelaru, viceprimarul orasului Navodari. De altfel, Tudorel Calapod a confirmat cele mentionate de viceprimarul orasului Navodari, pe care il considera o “marioneta” a primarului Nicolea Matei.
tudorel-calapod

tudorel-calapod

“Marti am venit cu un proiect de hotarare pentru schimbarea viceprimarului PNL cu Stefan Galbau sustinut chiar de presedintele liberal Jean Paul Tucan pentru ca viceprimarul Florin Chelaru este marioneta primarului Nicolae Matei care face ce vrea cu el ceea ce nu este normal. Membrii comisiei nu au acceptat hotararea si consilierul PNL, Cristian Stefan Popescu a rupt procesul verbal fapt care m-a determinat sa renunt la functia de presedinte iar acesta mi-a preluat, functia”, a declarat Tudorel Calapod, directorul RAR.

Alexandra VASILE-Replica de Constanta